Municipiul Carei se află în partea de nord-vest a judeţului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ. Satul Ianculești, colonizat începând cu 1920, este localitate componentă a orașului.

Numele orașului s-a format din nume de persoane (în 1262 într-un document, Karul apare ca nume de persoană), originea căruia trebuie căutată în numele păsării „karul-karvaly”, termen preluat din limba veche turcească. Pasărea care figurează si în stema familiei Károlyi a fost probabil totemul familiei. Deși între anii 1760-1926 este centrul comitatului Satu Mare, orașul cunoaşte o slabă dezvoltare industrială, menținându-și caracterul agricol până în jurul anului 1960. În 1926 a fost atașat județului Sălaj, fiind centrul plasei Carei.

 După 1945, este centru de raion și face parte din regiunea Baia Mare, iar după 1968, cu ocazia reorganizării administrativ-teritoriale a țării, revine în județul Satu Mare. Până la cel de-al doilea război mondial, industria orașului era reprezentată de trei mori, fabrica de ulei „Ardealul” (pentru scurt timp și fabrică de săpun), fabrica de hârtie, trei fabrici de cărămidă, fabrica de unt, centrul de colectare și fermentare a tutunului şi de câteva mici ateliere meșteșugărești (Holczman, Bandur).

detalii...

Prima rezidență cunoscută a familiei Károlyi la Carei datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Trebuie să fi fost o clădire solidă, dotată cu elemente de fortificație, dacă nobilii comitatului au considerat-o o amenințare și au cerut regelui demolarea ei.

La sfârșitul veacului următor, din pricina accentuării pericolului turcesc, rezidența din piatră a fost transformată într-o cetate dotată cu șanț și zid de fortificare patrulater și patru bastioane de colț, prevăzute cu nișe de tragere pentru tunuri.

Datorită poziției sale strategice şi a formei solide, în secolul al XVII-lea cetatea din Carei face parte din sistemul de fortificații împotriva turcilor.

Pentru a face față cu succes unui eventual atac, fortificațiile cetății sunt lărgite între 1661 și 1666, iar după refacere aici este repartizată o garnizoană, beneficiind de artilerie proprie. Ulterioarele atacuri turcești nu au reușit să distrugă cetatea, dar i-au provocat avarii grave, reparate prin lucrările din anul 1678. După ce Sándor Károlyi (1669-1743) s-a alăturat răscoalei conduse de Francisc Rákóczi al II-lea, a fost rândul trupelor germane să atace cetatea celui care devenise inamic.

detalii...